Dacă așteptăm să pice din cer, fără să facem nimic, o creștere economică de peste 5% bineînțeles că nu o vom obține

Tomas Spurny, președintele executiv al BCR, a constatat simplu că România are un potențial de creștere economică mare și a avut o propunere: cine nu poate asigura o creștere economică de peste 5% pe an trebuie să plece de la putere. (Spurny, BCR: Orice guvern care nu dă 5% creștere economică ar trebui înlăturat de electorat)

Preluând această idee am propus, jurnalistic, ca primul articol din constituție să prevadă acest lucru. (Opinie Cristian Hostiuc – directorul editorial al ZF – Revizuirea Constituției ar trebui să înceapă cu acest articol: „Cine nu aduce o creștere economică de 5% pe an trebuie să plece de la putere”)

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a avut câteva comentarii pe marginea acestei propuneri la Gala ZF 15 ani, începând de la faptul că o asemenea idee nu este scrisă în nicio constituție a vreunei țări din această lume, în schimb există limite ale îndatorării publice, sau să nu te arunci în deficite mai mari. Guvernatorul ar vrea o asemenea creștere economică de peste 5% pentru că România are nevoie să recupereze decalaje, dar fără să se strice echilibrele macro actuale. „Faptul că nu reușim să trecem de 2% creștere economiă în prezent este și pentru că trebuie să facem niște corecții mari pentru că am avut o creștere care nu a fost în întregime sănătoasă în trecut. Să ne mai gândim la acest lucru.” (Ne lipsește o creștere de 4 – 5% pe an, dar să nu stricăm echilibrele macroeconomice atinse)

Daniel Dăianu, unul dintre cei mai reputați economiști și analiști români din ultimele două decenii, spune că activitatea economică, în condițiile de acum, nu poate ajunge la peste 4% din PIB: nu există capacitate efectivă pentru așa ceva, prin aceasta înțelegând și măsuri de politică publică. „Să țintești o creștere economică mai înaltă este rațional dacă există resorturi interne care să o susțină. Altminteri, visăm cai verzi pe pereți! Și să pui în constituție prevederea ca orice guvern să aibă o asemenea obligație este un nonsens.”

Până acum România a avut creștere economică de 5% în opt ani din cei 24 de după Revoluție. S-ar putea spune că perioada Năstase 2001-2004 când am avut în toți anii un plus de peste 5% al PIB ( 2001 – 5,5%, 2002-5%, 2003-5,2%, 2004-8,5%) a fost cea mai sănătoasă comparativ cu anul 1995 din guvernul Văcăroiu, care a avut un plus de 7,1% și trei ani din perioada Tăriceanu ( 2006-7,9%, 2007-6,2%, 2008-7,1%) când creșterea economică a fost considerată total nesănătoasă, economia bazându-se pe explozia creditării și a consumului.

Guvernarea Văcăroiu (1992-1996 ) s-a bazat pe ținerea cursului leu-dolar, inflație și implicarea statului în economie, în bănci și în companii cu ajutorul unor bani din împrumuturi externe. Guvernul Năstase a beneficiat de privatizarea și deschiderea economiei pentru investiții străine începută de guvernarea Constantinescu cu cei trei prim-miniștri.

Năstase a continuat acest proces concomitent cu o reducere a inflației și o stabilitate mai mare a cursului. Tăriceanu a beneficiat de reducerea cotei unice la 16%, el implicându-se în creșterea personalului în administrația publică și în alocarea în dreapta și în stânga a banilor veniți în plus la buget. La finalul lui 2008, când începuse criza, guvernul Tăriceanu a injectat 12 miliarde de lei (circa 4 miliarde de euro) în pensii, salarii, rambursări de TVA, bani pentru autoritățile locale și Fondul Proprietatea.

Dacă analizăm mai bine, nicio guvernare nu a făcut prea multe lucruri, ci mai mult a beneficiat în sens pozitiv sau negativ de ceea ce au făcut guvernările anterioare.

Nu putem avea o creștere economică de peste 5% pe an? Dar ne-am propus? Și-a propus guvernul, sau BNR, sau chiar președintele să vadă cum putem ajunge la 5% pe an fără să avem o creștere economică nesănătoasă, fără să stricăm echilibrele macro?

A pus cineva pe hârtie ce trebuie și cum trebuie făcut pentru a atinge 5%? Din start pornim cu ideea că 5% nu se poate, că nu sunt bani în lumea asta și nici în România care să susțină un asemenea țel. Dar până să ajungem la această concluzie trebuie să vedem ce se poate face.

1. Toate terenurile imobiliare, zonele care aparțin statului sau companiilor de stat și care nu produc nimic să fie scoase fie la vânzare, fie la închiriere. Și așa stau degeaba. De 20 de ani, în mijlocul Bucureștiului se află zona denumită Esplanada. Acel teren ultracentral ar putea să atragă investiții de un miliard de euro, cu cel puțin 10.000 de locuri de muncă, din care statul să ia impozite anuale de cel puțin 10 milioane de lei pe an. Mai bine stă degeaba. Acum am înțeles că primarul Oprescu și premierul Ponta vor să facă noua Operă Națională. Probabil că ne vom întâlni și peste patru ani, iar bălăriile vor ajunge la nivelul blocurilor din jur. În fiecare oraș sunt astfel de terenuri sau zone care stau degeaba, nu aduc niciun profit, iar primăriile și companiile vor fi nevoite să cheltuiască mai mulți bani pentru întreținere și refacere decât obțin fie și din vânzare.

2. Cine nu-și lucrează terenurile în agricultură sau nu face ceva cu terenul aflat în proprietate să fie amendat astfel încât să fie nevoit să se gândească la o soluție, nu să se uite cum cresc bălăriile pe el. Dar ce să facă cu terenurile în condițiile în care piața imobiliară este la pământ? Atât timp cât nu ai costuri cu un teren, de ce să-ți bați capul cu el, că nu cere de mâncare, nu?

3. Toate întreprinderile de stat, sau unde statul mai are acțiuni, să fie pe bursă automat. Cred că așa guvernul și miniștrii vor afla ce mai are statul în proprietate. Poate nu toate companiile sunt interesante pentru investitori, dar așa măcar vom vedea cât valorează și poate se găsește vreun nebun să analizeze bilanțurile și cine știe ce găsește. Dar mai sunt și companii și regii care sunt extrem de interesante și care la adăpostul unei formulări de instituții strategice sunt devalizate de fiecare guvernare. Dacă Loteria tot a făcut un nou contract, de data asta cu Novomatic pentru păcănele, sub binecuvântarea acționarului – Ministerul Finanțelor pe 15 ani și are venituri asigurate de 75 de milioane de euro pe an, înseamnă că Loteria ar valora cel puțin un miliard de euro pe bursă. Și tot așa ne putem gândi la Romsilva sau la RAPPS, societăți care sunt pitite de fiecare guvern și produc foarte puțini bani pentru bugetul statului. Toate cele trei societăți ar aduce pe bursă o capitalizare de cel puțin 2,5 miliarde de euro, ceea ce ar atrage atenția mai mult asupra bursei de la București. În condițiile în care sistemul bancar se restrânge, iar banii pleacă afară, bursa este singura care poate asigura finanțare atât pentru companiile private, cât și pentru companiile de stat. Dar până când bursa va ajunge să aibă acest rol, ea trebuie dezvoltată, întâi cu firmele de stat, pentru ca apoi să vină companiile private. Să aduci companiile de stat pe bursă nu costă nimic, nu implică bugetul statului și, mai mult, ele pot aduce câteva bune miliarde de euro, din care statul să înceapă alte afaceri.

4. O lege a construcțiilor prin care statul și primăriile să construiască locuințe pe terenurile din proprietate pentru ca apoi să le închirieze sau să le vândă chiriașilor. Decât să dea banii pe panseluțe sau pe ceasuri, primăriile pot să construiască locuințe. Nu au bani? Dacă statul vinde pe bursă 20% din Loterie și din RAPPS sau din Romsilva face rost de cel puțin jumătate de miliard de euro, din care poate construi 30.000 de locuințe. Și așa renaște piața de construcții, de mobilă, de creditare, se întorc din nou oamenii la muncă în fabricile de BCA, ciment sau PVC. Plus că se eliberează presiunea pe închirierea apartamentelor care țin chiriile sus sau chiar pe prețul apartamentelor. Dar trebuie să te gândești la o perspectivă de cel puțin un deceniu, în care nu băncile să fie principalii beneficiari.

5. Ce sector merge în România, unde salariile sunt mari? IT-ul. S-au dat facilități fiscale pentru cei care angajează IT-iști. Dar pot fi făcute mai multe lucruri aici, începând de la crearea unui centru național în care să fie localizate aproape toate firmele de IT și cele străine și cele românești. Zona liberă IT.

6. O lege a energiei. De un an așteptăm ca noua guvernare să spună ce vrea să facă cu piața energiei. Avem proiecte peste proiecte, vin chinezii din toate părțile cu miliardele în portofel, dar noi nu știm cum vrem să arate piața energiei peste cinci ani sau peste zece ani. Dacă o mai ținem așa, vom ajunge peste cinci ani să importăm energie, care va fi mai ieftină decât ceea ce va produce România. Am lăsat piața liberă pentru eoliene, guvernul Boc și ministrul Videanu nu au vrut să se asigure că România câștigă ceva din această afacere – locuri de muncă, producție internă, investiții directe -, iar factura la energie a crescut și plătim cea mai mare schemă de ajutor din Europa. Cu excepția părții hidro, România produce energie scumpă și nimeni nu-și bate capul cu acest lucru. CET-urile produc energie și căldură scumpă, dar sunt fiefuri locale, aduc voturi, iar primăriile subvenționează diferențele. Cât o să mai reziste acest sistem?

Tot ce trebuie să facă guvernul este să spună ce vrea de la această piață a energiei în următorii ani și investițile vor veni. Cu cât amânăm mai mult, cu atât căderea sistemului energetic va fi mai aproape.

7. Legea sănătății. Guvernul trebuie să spună ce vrea și să permită investițiile. Dacă statul și piața – populația – va rămâne la mâna multinaționalelor din industria medicamentelor și a furnizorilor de echipamente, vor plăti cel mai ridicat preț comparativ cu puterea de cumpărare. Și în fiecare an se vor cere mai mulți bani de la buget, sistemul va rămâne în paragină, iar ministrul – indiferent cine va fi el – va număra gândacii din spitale și protestele tuturor. Cum să arate legea sănătății care să aducă investiții și nu creșterea importurilor? Guvernul Ponta ar trebui să știe deja acest lucru.

8. Dacă în fiecare an guvernul își propune să câștige cinci locuri pe an în topurile de competitivitate la nivel mondial, nu ar trebui să facă altceva decât să se uite la ce au țările din fața României și să facă la fel. Mă uit în fiecare zi în Financial Times și văd pagini întregi prin care Bulgaria, Cipru, Grecia, Turcia, Macedonia își promovează atuurile investiționale. Care sunt ale noastre? Dacă stăm degeaba, n-o să mai vină niciun investitor (cum spune Alexandru Vlad, șeful Selgros: Acum guvernul trebuie să se suie în avion și să caute investitori – Alexandru Vlad, Selgros: E timpul să luăm avionul și să mergem să-i aducem de mânecă pe investitorii străini), iar la un moment dat guvernul aflat la putere nu va avea bani nici să mărească pensiile cu 3% pe an și nici salariile rezidenților cu un bilet de metrou. În schimb guvernul va fi nevoit să majoreze taxele și impozitele. Până și Botswana (locul 74) este în fața noastră – locul 76 – în Topul Competitivității realizat de Forumul Economic Mondial, unde sunt clasificate 148 de țări. Dar pentru asta trebuie să-ți propui ceva și să vezi cum ajungi acolo.

9. Net în toată România? Poate acest lucru să apropie zonele urbane de cele rurale rămase în urmă? Poate contribui acest lucru la educație, prin acces direct la calculator, net și învățământ online? Ce avem de pierdut dacă încercăm acest lucru?

10. Să se ocupe BNR de fonduri europene, nu în sensul strict al cuvântului, ci ca model de administrare începând de la cât câștigă angajații până la câți bani trebuie atrași orar, zilnic sau lunar. Pur și simplu divizia de fonduri europene a României să fie stat în stat, iar șeful să fie al cincilea om în stat și să dea socoteală. Acum îi cer socoteală pentru fondurile europene neatrase? Lui Tăriceanu, lui Vlădescu, lui Vosganian, lui Boc, lui Udrea, lui Băsescu? Am avut 30 de miliarde de euro și n-am atras nici 30% și nimeni n-a plătit, dar în schimb datoria a crescut cu peste 20 de miliarde de euro, iar România se învârte în jurul unei creșteri economice mediocre. Măcar să încercăm așa.

Nu știu dacă aceste măsuri vor aduce o creștere economică de 5%, dar măcar e ceva, este o bază de discuție și de urmărire a unor obiective.

Mugur Isărescu și Daniel Dăianu spun că economia nu trebuie forțată pentru că am avea o creștere nesănătoasă și după aceea ne-ar trebui ani să refacem echilibrele. Probabil că da. Dar dacă nu avem un plus de 5% pe an, oricum datoriile ne vor ajunge din urmă, fiecare își va căuta propria insolvență, bugetul nu va avea bani, iar cine va fi la putere va fi nevoit să mărească taxele și impozitele, nu vom avea bani suficienți de autostrăzi, nici de sănătate, nici de educație și vom rămâne în continuare peticiți de la un an la altul, ne vom uita cum investitorii se duc în țările din jur, vom rămâne în continuare să ne luptăm cu trecutul care era mai bun și vom fi și mai mult neîncrezători în viitor. Iar actualele câștiguri macroeconomice – inflație, curs, deficit bugetar mic, deficit de cont curent redus – nu ne vor mai ajuta.

Guvernul Ponta are 70% din Parlament și poate face foarte multe lucruri. Numai să-și propună și să facă.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013